Am o prietenă foarte dragă care are puține gânduri și dubii deloc. Conștiința ei este atât de subțire și subtilă încât nimic nu o tulbură. Prietena mea este foarte frumoasă și pare permanent fericită, fără fluctuații de ritm, vocație sau procupări. Fără să fiu condescendentă, găsesc că are lejeritatea și zenul unei oi cu lână de aur. Așa că m-am hotărât să devin eu însămi o oaie metaforică, adică să găsesc starea de pace neîntreruptă și ocazional să mă bucur de câte un cristal de sare frumos șlefuit.
Pesemne că una dintre cele mai bizare rezoluții din istoria dezvoltării personale este dorința omului de a se metamorfoza în oaie. De când mi-am propus asta, zilele au curs pașnic poate și pentru că în etimologia lui pașnic l-am găsit pe „supraveghetorul de pășune”. Inima bate în sfârșit moderat, fără extrasistole. Pasiunile, sentimentele și gândurile haotice sunt temperate și mintea e calmă ca un arici boem într-un lan de trifoi.
Dorința e începutul procesului de creație. E foarte ușor să te îndrăgostești - e ca și când ai intra într-un fast food emoțional unde totul e apetisant, disponibil și gratis. Trebuie doar să ceri, uneori e suficient să întinzi mâna și să culegi fluturi din vitrina frigorifică. Să rămâi îndrăgostit cere însă un efort conștient de empatie, compasiune și încredere.
Când furtunile interioare sunt mai puternice decât liniștea asta îndelung cultivată, devin o oaie neagră rătăcită în vălătuci de nori și ceață precum oaia eluzivă a lui Ușeriu în 27 de pași. Mintea te ține prizonier într-o colivie în jurul căreia sufletul dansează. Cred că tocmai am început o poveste de dragoste cu viața mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu