Cine sunt? Cine ești? Cine suntem?

Pentru a-i întâlni cu adevărat pe ceilalți, cred cu toată inima că singura întâlnire importantă din timpul vieții noastre este aceea cu noi înșine, cu tot ceea ce suntem, cu părțile noastre la vedere, acceptabile și dezirabile social, dar mai ales cu cele ascunse, de care ne este rușine, dar care ne dau unicitate și sens.

Robert Assagioli spune că dezvoltarea subpersonalităților are loc în mica copilărie, când lumea noastră interioară (gânduri, trăiri, nevoi, propria natură) intră în contradicție cu lumea exterioară (părinții, relațiile cu cei din jur, gradiniță etc.). Ca urmare a acestui conflict, de cele mai multe ori, alegem să devenim conformiști, pentru a fi acceptați din punct de vedere social. Atunci când o subpersonalitate este activă, te identifici cu ea și joci foarte convingător rolul pe care aceasta îl presupune.

În timp, ne obișnuim atât de mult cu "comportamentul normal", încât ni se pare că aceștia suntem noi, în vreme ce nu facem decât să ne ascundem sinele real de cei din jurul nostru. Încet-încet, facem loc Ego-ului și ne confundăm cu el. Psihanaliza vorbește despre Supraeu, referindu-se la o instanță numită inițial cenzură, o instanță critică și, așa cum arată și numele, pentru o lungă perioadă de timp Supraeul e supraordonat Eului, în perioada copilăriei în care Eul e slab dezvoltat. Supraeul ține de inconștient și încorporează norme, reguli și cerințe ale părinților – însă, pe lângă partea critică, are și o parte de ideal, stimulativă. “Comenzile” Supraeului se exprima sub forma reglementărilor trecute prin filtrul gândirii, de tipul “se face/nu se face”, comenzi și ordine care se impun necondiționat și sunt acceptate implicit. Ia naștere astfel o morală inconștinentă, des întalnită la adultul de mai târziu. 

Morala Supraeului nu este altceva decât interiorizarea inconștientă a relației dintre părinte și copil. Interiorizarea normelor morale se realizează exclusiv afectiv, în sensul în care reflecția și gândirea nu participă în nici un fel la preluarea acestor norme. Din cauza acestui tip de interiorizare există posibilitatea ca normele care fac obiectul interiorizării să nu coincidă cu normele care i s-ar potrivi cel mai bine respectivei persoane.

În afară de normele și regulile pe care le-am preluat de la părinți, mai există o serie de elemente adiacente care sunt preluate pe parcursul vieții, mai ales în perioada de creștere, de la diferiți substituți parentali. Maturizarea morală presupune o înlocuire parțială a moralei inconștiente cu morala conștientă. Întrucât atunci când eram mici comportamentul nostru natural a fost respins și corectat de către familie, am tradus acest fapt – cu mintea noastră de atunci – prin afirmația “nu sunt iubit/a așa cum sunt” și am apelat la trucuri și strategii pentru că acest lucru să se intample.

Experiențele și nevoile din copilărie sunt, de fapt, programe vechi, stocate adânc în inconștient. Toate acestea ne controlează atât de mult comportamentul actual, încât un adult este ca un aparat căruia i s-au înregistrat toate aceste programe vechi. Nu ne dăm seama, dar multe nevoi psihologice sunt, de fapt, programe pe care mintea noastră le-a înregistrat și care ajung, în timp, sa ne pună “frâne”, împiedicându-ne să fim cine suntem cu adevărat:

• Nevoia de aprobare se traduce prin faptul că ai nevoie să ți se spună ce să faci, să ți se spună că ai voie, sau că nu ai voie, să te uiți permanent la cei din jur și să te compari cu ei
• Nevoia de acceptare se traduce prin faptul că nu poți să te simți bine dacă există oameni sau persoane care nu te plac
• Nevoia de apreciere se face simțită atunci când ai nevoie ca cei din jur să te laude pentru realizarile și abilitățile tale
• Nevoia de a te baza pe alții compensează lipsa de încredere în forțele proprii, faptul că nu iți poti asuma responsabilitatea pentru tine și ceri ajutor mai mereu
• Nevoia de recompense imediate este vizibilă când vrei sa profiți de o oportunitate cu orice preț, fără să te gândești la consecințe sau la ziua de mâine, atunci cand nu poți rezista dorințelor sau poftelor spontane.

Întrucât amprentele acestor comportamente sunt atât de adânci, te justifici spunând doar “N-am încotro, nu am ce sa fac, așa sunt eu”. 

Cei mai mulți oameni au două sau trei subpersonalități dominante prin intermediul cărora relaționează cu cei din jur, dar au și câteva mai puțin evidente. Împreună, subpersonalitățile dominante și cele minore, se constituie în Ego. Egoul este cine crezi tu că ești, dar nu reprezintă adevărul despre tine, nu este “cine ești tu” în mod adevărat. Subpersonalitățile create de aceste programe adânc înrădăcinate au corespondent în fiecare dintre stările de nevoie psihologică și se manifestă în comportamente, după cum urmează:

• Când te porți mai frumos sau mai politicos decât ești tu, arată că ești în starea de nevoie psihologică conform careia privești constant în jur pentru a vedea ce să crezi, ce să faci, ce să gândești;
• Când încerci să controlezi alți oameni – este pentru ca nu te poți controla pe tine iar asta este o cale de a te valida; trebuie să ai impact asupra celor din jur pentru a te simți relevant;
• Când cauți atenția într-o măsură prea mare, când încerci să arăți permanent că ai dreptate, este un semn ca ai nevoie să ți se recunoască punctul de vedere altfel te simți lipsit de valoare. 
• Te afectează părerea pe care o au cei din jur despre tine, când pui un preț prea mare pe aprobarea, acceptarea și aprecierea celor din jur.

Cred că unul dintre cele mai triste aspecte la care se ajunge este că, prin obiectul dorințelor noastre, ne lăsăm manipulați foarte ușor. Fără să știm și fără să vrem, ne abandonăm sinele natural în favoarea ego-ului, iar acum concurăm pentru accesoriile vieții: un job bun, bani mai mulți, funcție mai importantă. Mai mult, uităm că în orice competiție, ar trebui să rămânem responsabili și corecți față de noi înșine.

Subpersonalitățile și programele generate de ele se pot schimba în timp. Depinde de ce vrei să schimbi, de ce crezi că ai nevoie sa schimbi. Depinde de cât de mult trăiești în trecut sau în viitor. Depinde dacă îți dai seama că ai ajuns să confunzi harta cu teritoriul și să vezi interpretarea proprie drept adevăr. Orice ai alege să faci, este important să conștientizezi existența acestor roluri sau măști, să înțelegi ce nevoi satisfac ele și să decizi dacă (mai) sunt necesare sau în conflict cu ceea ce ești cu adevărat. Acesta este un proces de destructurare și reintegrare care nu poate avea loc decât atunci când și acolo unde te simți în siguranță.