Logoterapie și vid existențial

După ce i-am citit aproape toate romanele, acum un an mi-am dăruit o sesiune de consiliere și psihoterapie cu Irvin Yalom, profesorul și psihiatrul, cu intenția de a înțelege cum abordează un existențialist ambivalența și confuzia. Dintr-un egoism aproape copilăresc, îmi doream să am o oră din viața lui, dar și să mă hrănesc cu experiența și generozitatea lui. Întâlnirea noastră a durat o oră și un sfert și am ajuns de la dileme ușoare la întrebări legate de intimitate, ascuțite ca un bisturiu: nu înțeleg ce anume din tine, nu îți dă voie să ceri ceea ce vrei pentru tine.

A fost una dintre cele mai prețioase întâlniri din viața mea, un timp încărcat de firesc și umanitate. Am vorbit despre doliul meu după mama și despre cele patru anotimpuri de singurătate după ce și-a pierdut soția, despre psihoterapie ca alegere, menire și meșteșug, și despre a te alege pe tine așa cum ești, nu așa cum crezi că trebuie să fii.

Mai jos, am sintetizat principiile și instrumentele de lucru ale psihoterapiei existențiale, așa cum am înțeles-o eu. 

Analiza existențială este o psihoterapie fenomenologică orientată către persoană, cu scopul de a o conduce către experiențe liber-asumate, mental și emoțional, de a facilita decizii autentice și de a conduce la un mod cu adevărat responsabil de a trata viața și lumea. Scopul analizei existențiale este de a ajuta fiecare persoană să găsească un mod de a trăi la care să-și dea consimțământul interior pentru propriile acțiuni („afirmarea vieții”). Pe scurt, să găsești și să trăiești un „da” interior pentru viața ta.

Întemeiată inițial de Viktor Frankl în anii 1930 împreună cu logoterapia, ca mod de consiliere și tratament orientat spre semnificație, analiza existențială se bazează astăzi pe presupunerea că ființele umane au patru motivații fundamentale care le ghidează în viață:

• Nevoia de a accepta condițiile de bază ale vieții
• Nevoia de a avea valori și relații
• Încercarea de a deveni propria persoană
• Nevoia de a realiza ceva semnificativ în lume

Din perspectiva lui Yalom, preocupările existențiale fundamentale deși diferite, se înscriu în aceeași sferă a spleen-ului profund uman:

• Moartea
• Izolarea existențială/Singurătatea
• Libertatea/Responsabilitatea
• Lipsa de sens a vieții

Oamenii sunt ființe care își modelează în mod constant viața cu decizii conștiente sau inconștiente. Însă deciziile au semnificație doar dacă valorile care stau la baza lor sunt conștiente, experimentate și cântărite unele față de altele. Acest lucru este posibil doar dacă avem acces la emoțiile noastre care ne pun în contact cu valorile noastre.

Noțiuni precum ființa (existența), relația (valorile), libertatea de decizie, responsabilitatea (conștiința) formează conceptele fundamentale ale modului de gândire analitic existențial și toate conduc la ideea de „sens” (=logos).

Analiza existențială și logoterapia constau în metode și tehnici specifice care să conducă la o viață plină de sens, adică la a face ceea ce simți și recunoști ca fiind valoros.  Analiza existențială contribuie la profilaxia tulburărilor și la prevenirea și tratarea sentimentelor de lipsă de sens și de gol („vid existențial”). Scopul său este de a îmbunătăți experiența individuală a sensului, conducând la o responsabilitate liber aleasă („responsabilitate individuală”).

Cel mai adesea, ieșirea din momentele de confuzie se găsește la intersecția răspunsurilor la întrebările fundamentale din analiza existențială, acolo unde lucruri comune pot deveni oportunități valoroase:

• Ce știu și ce pot să fac?
• Ce îmi place să fac?
• Ce am voie să fac, ce am dreptul să fac?
• Ce trebuie, ce este necesar să fac?

Dacă cele patru condiții ale existenței sunt îndeplinite, omul este liber să găsească sensul unei situații date și poate spune: vreau să fac asta!