Alb-astru

Te iubesc așa cum torc pisicile, cu mulțumire și pace. Nu mai am timp să scriu pentru că citesc întruna. Dar las aici câteva fotografii și gândul că îmi este foarte bine, să se consemneze fără întârziere!

Epifanie

Îmi este dor de dragostea ta mai mult decât de tine.

Mie îmi este dor de noi înainte să ne naștem și să ne rătăcim în iluzia cunoașterii. Vreau să te văd ca și când te-aș vedea pentru prima dată și mintea nu ar ști ce să facă cu tine, gândurile nu ar ști să îți organizeze conturul, conținutul și umbra într-un concept măsurabil.

În care lumea devenea roz

Zăpada era înaltă și oamenii săpau o rețea de tranșee care unea casele, magazinele de alimente, școlile și stațiile de autobuz. Cu mâna ca o lopată de campanie spărgeam crusta zăpezii și decupam din nămeți nou născuți ovali pe care îi purtam cu grijă într-o creșă ca un iglu. Când nu îmi mai simțeam picioarele ude și reci, intram în scara blocului și mă lipeam de singurul calorifer dezmorțit din holul cu iz de mucegai și mâncare al parterului. Mii de ace fierbinți îmi pulsau în obraji și palme.