Mie îmi este dor de noi înainte să ne naștem și să ne rătăcim în iluzia cunoașterii. Vreau să te văd ca și când te-aș vedea pentru prima dată și mintea nu ar ști ce să facă cu tine, gândurile nu ar ști să îți organizeze conturul, conținutul și umbra într-un concept măsurabil.
Vreau să văd firele de lumină care ne leagă, aburul cald dimprejurul inimii tale. Vreau să te văd întreg, să văd tot, amplu și viu, fără pre-judecată.
Nu poți pentru că nu ai îndura atâta iubire. Înainte să simți tot ce este, trebuie să uiți tot ce crezi că știi.
Lumea părea un teatru în mii de acte, un cub ca un stup cu scenele așezate una deasupra și în spatele celeilalte: câte o replică, o emoție și un deznodământ pentru fiecare suflet și fiecare clipă. Indivizi orbi căutau cu mâinile întinse piese de recuzită de care să se sprijine - un fotoliu, un pahar, o floare, un om.
Unii cădeau și podeaua îi înghițea înainte să îți muți privirea dincolo. Vorbeau și râdeau și plângeau deodată ca o creatură cu multe capete. Noaptea era o cortină din catifea și praf greu, cu stele lipite în colțuri care ziua se uneau într-o lumină moale reflectată în toate oglinzile. Câteodată liniștea devenea o ceață groasă, dincolo de care respirațiile se lipeau de pereții de sticlă ai lumii.
Este nevoie de mult curaj pentru a trăi un scenariu imperfect. Poezia este triumful inimii asupra minții, a emoției asupra rațiunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu