Kintsugi: arta japoneză de a îmbrățișa imperfecțiunea și de a-ți iubi defectele

Am învelit vasul nou într-un ștergar și lovindu-l timid cu ciocanul, m-am gândit la trei întâmplări în care am avut inima frântă de nedreptate, trădare, abandon, umilință și dor. M-am simțit de trei ori fragilă și de trei ori hotărâtă să merg mai departe. Fiecare lovitură a spart vasul întâi în două, apoi în trei și în patru, până când simbolul a ceea ce am fost înainte de a mă fi întâlnit cu alții, s-a aplatizat.

Facilitatorul atelierului ne-a spus să încercăm să cruțăm baza, pentru a putea reconstituim întregul mai ușor,  însă toate farfuriile noastre au fost reduse la bidimensional. Ne-a mai spus și că reconstrucția nu este o reparație, că nu vom mai fi niciodată la fel, dar că putem fi mai mult și mai bine.

Am adunat cioburile cu grijă, le-am pictat pe fiecare în parte, le-am ornat cu semne care să spună povestea fiecăruia și le-am potrivit cu răbdare, acceptare, drag și curiozitate. Apoi am lipit cele patru bucăți mari, iar între ele au rămas insule de lumină. Pe unele le-am închis cu pastă de ceramică, pe altele le-am lăsat așa, ca semn al transparenței sufletului. La urmă am cusut fisurile cu fir auriu. 

Mângâind crăpăturile adânci care au avut nevoie de mai multă îngrijire, am plâns cu gândul la blândețea regăsită pentru locurile strâmbe și fragile din mine. Am lăsat la exterior doar vinișoarele aurii, iar înăuntru am pictat cu albastru aripile frânte ale zborului meu șchipătat, cu auriu inima multiplicată caleidoscopic și  din nou cu albastru păsările plecânde ale prieteniilor care nu mai sunt. Pe mama am simțit-o ca pe un soare-floare, iar pe pe tata drept o lună nouă. Pe margini, am pus flori de crin, la mijloc valuri și peste toate, inimi multe, roșii, albastre și aurii. Mereu iubirea, mereu inima, să nu uit de ea niciodată. 

Acum vasul acesta imperfect este mult mai prețios decît atunci când era neatins. Ceilalți l-au văzut cu ochii lui Dumnezeu (metaforic, pentru că așa se procesează feedback-ul în grupurile de terapie) ca fiind delicat, divin, frumos și complet. Dacă nu era alb, l-aș fi facut așa fiindcă pentru mine transformarea este despre liniște, lumină și îngeri. Sunt mult recunoscătoare pentru călătoria de astăzi.

"Când trăim intens, ne asumăm multe riscuri și devenim mai fragili. Oamenii care nu fac nimic, nu suferă nimic. Dar evitarea de a face lucruri din teama de a fi răniți, nu este o cale spre creștere.

Atunci când amestecăm temerile noastre cu realitatea, ne limităm pe noi înșine. Până și deciziile pe care nu le luăm, ne provoacă durere.

Să fim atenți la modul în care interpretăm ceea ce ni se întâmplă. Dacă nu avem o explicație care să ne aducă pace, să nu inventăm una.

Ce face ca un tip de durere emoțională să fie mai intensă decât alta? Ei bine, depinde de atașamentul emoțional față de sursa durerii. Ceea ce doare mai intens este ceea ce ne afectează în mod direct pe noi sau pe cei pe care îi iubim. Ceea ce doare mai tare este ceea ce afectează cele mai mari aspirații și obiective ale noastre. Ne rănește mai ușor ceea ce ne afectează dorințele sau temerile și, cu cât este mai intensă dorința noastră, cu atât mai dureroasă este frustrarea noastră atunci când nu o realizăm. Implicarea emoțională determină și explică intensitatea durerii noastre. Cu cât implicarea emoțională este mai mare, cu atât durerea este mai mare.

Când durerea intră pe ușă, perspectiva iese pe fereastră, luând cu ea capacitatea noastră de a raționa corect, de a analiza evenimentele și de a lua decizii bune.

De fiecare dată când ne amintim ce s-a întâmplat, transformăm ceea ce s-a întâmplat. Niciuna dintre experiențele noastre nu este în zadar dacă suntem capabili să învățăm din ceea ce ni s-a întâmplat și din suferința și durerea pe care ni le-a provocat. Dar nu vom fi capabili să învățăm din ceea ce s-a întâmplat, dacă nu privim înapoi și nu ne analizăm experiențele.

A-ți căra trecutul este ca și cum ai purta un rucsac imens plin de pietre care te împiedică să mergi liber. Dar, pentru a merge prin viață, tot ce ai nevoie este puțină apă și mâncare, un vis și o destinație - și, la limită, probabil că te poți descurca și fără o destinație. Lasă trecutul să fie trecut, învață din ceea ce s-a întâmplat și încheie acel capitol.

Convingerile tale îți alimentează deciziile, temerile și dorințele. Cunoașterea te va elibera, așa că fă un efort să înveți, să studiezi, să citești, să călătorești." - Tomás Navarro