De ce și cum (este mai bine să) ne despărțim?

Cineva mi-a spus recent că despărțirile sunt grele, dar că eu am o putere mare de a le săvârși. Au trecut câteva zile și ecoul acestor cuvinte mi-a răsunat în minte ca un refren obsesiv de sfârșit de vară, undeva între un dar amărui și o sentință dulce. Mi-am amintit apoi că tema celei mai recente tabere de formare în psihoterapie a fost doliul și despărțirea și că inițial ideea de a petrece șapte zile în inima conflictelor și durerii pricinuite de relațiile terminate dar neîncheiate m-a neliniștit profund. Am învățat însă că ceea ce doare într-o despărțire este ceea ce rămâne din tine, cel care ai trăit în relație, după ce relația s-a terminat.

Cum mi-am dresat dragonii

Toate rănile se vindecă. Uneori cicatricile sunt semne heraldice ale bătăliilor necâştigate, alteori sunt flori baroc-contorsionate sub greutatea timpului. Ridurile sunt exact acolo unde am râs sau m-am mirat cel mai mult.

Vaccinare, comunicare si alti demoni

Pentru ca m-am saturat de Rammstein, System of a Down si alte dezordini muzicale, mai nou ascult in masina Radio Romania Cultural, un post echilibrat si surprinzator de sanatos in spatiul jurnalistic romanesc. Astazi dimineata l-am auzit pe Cristian Mungiu vorbind despre starea cinematografiei si propunand alternative de resuscitare, iar deunazi am urmarit un alt domn care vorbea despre geniu, orgoliu si vanitate. Recunosc spasita ca pana atunci credeam ca orgoliul si vanitatea sunt totuna, dar omul m-a luminat si lamurit deplin: vanitatea este despre obsesia de a fi admirati pana la invidie de catre altii in vreme ce orgoliul este iubirea si admiratia de sine.

Astenie I

Multe mi-au trecut prin cap drept demne de însemnat de la ultima întâlnire cu tastatură: să scriu despre copii şi planete, ca fiind singurele ordine de mărime relevante din univers, despre primăvară asta timpurie care mă dă afară din casă, despre a zeci-cea răceală a lui Toma de când a început grădiniţa, despre cum aleargă şi gângureşte Andrei, despre rezoluţia de a termină anul în formă maximă, fără dureri de spate şi fără oboseala asta cronică, etc, etc, dar n-am reuşit să îmi coordonez efortul gând-formulare-publicare până azi. Iar azi, toate de mai sus mi se par puţin forţate, greu de aşternut în cuvinte, dezgolite de aplombul cu care s-au anunţat.

Sfârşitul lumii va fi în ziua în care toate cuvintele se vor fi inşiruit perfect şi corect în toate combinaţiile şi poveştile posibile şi nu va mai rămâne nimic de spus.