Douăzeci și cinci de secunde

Dintre concursurile de alergare la care îmi propun să particip în fiecare an, două sunt foarte importante pentru mine: cel din mai de la Moieciu și cel din septembrie din Ciucaș. Ambele au câte o poveste frumoasă în spate, amintiri și oameni de care mă simt legată. Sunt un fel de borne ale sezonului de alergare - între ele se întinde vara lungă și leneșă, cu jogging de-a lungul mării, sub soarele ca aurul topit.

Brașov maraton

Tâmpa crește verde și udă în mijlocul orașului peste care se varsă acum soarele. M-am trezit cu o senzație de greață. Luna plină m-a ținut trează între câteva vise ornamentale. Aș vreau să mă întorc în pat, să mă ascund sub plapuma de in răcoros dar mă trezesc că alerg cu mâinile ascunse în mânecile jachetei. Cladirile strâng umbra între ele și respirația desenează norișori miniaturali. Piața Sfatului se desface largă, fremătând de corturi și alergători. Lumina îmblânzește inima frigului, mă încălzesc în bucuria mulțimii și cele câteva minute până la start se topesc în numărătoarea inversă.

Ecomarathon, de drag

Este mult prea cald, nu a plouat de câteva săptămâni, copacii au înfrunzit și înflorit de-a valma, aerul e dens de gâze, polen, puf de plop și păpădie. Soarele îmi arde umerii. Îmi este foarte sete, o sete care îmi coase gura cu tăcere. Gândurile pleacă din nou către iarnă, către zăpadă și nopțile lungi în care mă simt în siguranță.

 

Run Forrest, forest run

După prima alergare serioasă de anul ăsta care a coincis cu primul concurs pentru care nu eram deloc pregătită, am început un antrenament combinat cu ture constante, urcări, intervale, cross-training etc.

Începutul sezonului de alergare

A fost o iarnă frumoasă cu zilele scurte pline de schi, acuarele și visare. Cu multă zăpadă, ciocolată și vin roșu. Cu povești și filme bune. Uitându-mă-n urmă cred că m-am înscris la Semimaraton Intersport dintr-un fel de inerție și optimism nejustificat. În ultimele trei luni am reușit să alerg de două ori câte cinci kilometri pentru ca apoi să mă doară gambele într-un fel în care nu puteam să cobor puținele scări de prin casă.

Cronica unei curse îndoielnice

Am făcut un plan ambiţios, cu grafic de viteze probabile pe fiecare segment. Pentru mine, crosul de la Semimaratonul Brașov a fost prima cursă oficială alergată vreodată. Anul trecut. Atunci m-am antrenat conştiincios, cu două ture scurte (5k) în timpul săptămânii şi una lungă în weekend (10-14k). Anul ăsta m-am alintat cu yoga, schi la deal şi la vale, foarte puţin fitness şi patru-cinci ture de alergare pe teren drept în ultimele trei luni. Aşa că planul meu nu avea cum să funcţioneze. Dar arăta foarte bine în teorie.

Prima lună de sabatic şi primul 10k

Uneori mi se pare că muncesc dintotdeauna, de când mă ştiu. La şaisprezece ani am intrat legal în "câmpul muncii". Eram în vacanţa de după treapta a doua (pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, treapta a doua era un examen la sfârşitul clasei a zecea care reconfirma că eşti demn de liceul la care ai intrat la treapta întâi) şi m-am angajat vânzătoare de nimicuri la o tarabă ambulantă, pentru bani de mers în tabără. La sfârşitul celor două luni n-am mai vrut să cheltui banii pe distracţie şi, printre altele, mi-am cumpărat primii mei tenişi roşii, un fel de '90s Converşi.