Douăzeci și cinci de secunde

Dintre concursurile de alergare la care îmi propun să particip în fiecare an, două sunt foarte importante pentru mine: cel din mai de la Moieciu și cel din septembrie din Ciucaș. Ambele au câte o poveste frumoasă în spate, amintiri și oameni de care mă simt legată. Sunt un fel de borne ale sezonului de alergare - între ele se întinde vara lungă și leneșă, cu jogging de-a lungul mării, sub soarele ca aurul topit.

Ecomarathon, de drag

Este mult prea cald, nu a plouat de câteva săptămâni, copacii au înfrunzit și înflorit de-a valma, aerul e dens de gâze, polen, puf de plop și păpădie. Soarele îmi arde umerii. Îmi este foarte sete, o sete care îmi coase gura cu tăcere. Gândurile pleacă din nou către iarnă, către zăpadă și nopțile lungi în care mă simt în siguranță.

 

Ecomarathon, a love story

Verde crud, nori de zahăr şi flori de munte - exact aşa îmi aminteam Moieciu de Sus şi dealurile dimprejur. Îmi aminteam şi drumul şerpuit de-a lungul văii şi, în dreapta, firul de apă picurat din marginile moi ale muşchiului sub care stă stânca.