duminică, 24 decembrie 2023

Despre transformare și impermanență (în loc de bilanț)

Pentru că în piața publică e inflație de cuvinte și penurie de idei, m-am autoexilat în suburbiile temelor studențești. În loc de bilanțul convențional, mi-am propus să enumăr câte o resursă descoperită în arheologia sinelui, să îmi rămână ancore și borne pentru anii care vin.
  1. Sunt curioasă. Am înlocuit judecata cu mirare și învăț de la oameni, natură, cărți, orașe, țări, școli, workshopuri, podcasturi și sper că voi continua să fac asta mereu.
  2. Sunt pasională și asumat-naivă. Iubesc fără rezerve de fiecare dată, ca și când nu am fost niciodată rănită. Oameni și idei. Cred că asta este una dintre superputerile mele.
  3. Sunt introvertă. Am locuit singură și am putut să îmi aud gândurile și să mă împrietenesc cu ele.
  4. Sunt extravertă. Cred că perspectivele noastre diferite vin din lumi interioare diferite și ajung în lumi exterioare negociabile.
  5. Sunt ambivertă. Pentru fiecare oră de conversație am nevoie de o oră în care să mă scot la plimbare, la plajă, la masaj, să pictez sau să citesc.
  6. Sunt reinventabilă. M-am rescris de câteva ori și m-am tradus în câteva limbi fără să îmi schimb sensul. Am avut câteva puncte de inflexiune în care am schimbat prioritățile, logica, sistemul, paradigma.
  7. Sunt restructurabilă și modulabilă, ca un puzzle, ca un lego, ca o pulbere de stele. După disociere, care înseamnă ruperea conexiunii dintre mintea care vrea sa uite ce s-a intamplat si corpul care nu poate să uite, a urmat realcătuirea și reașezarea sinelui în forma pe care o am acum.
  8. Sunt o vrăjitoare urbană, fiindcă știu că ceea ce credem devine adevărat pentru noi, și încredințarea este cheia magiei.
  9. Sunt generoasă, fiindcă sunt deopotrivă învățător și învățăcel, creator și creație, visător și țel.
  10. Sunt conștientă, știu că trăim în iluzie, în poveste, în vis, și că suntem un singur organism (suflet?) în miliarde de corpuri, în diferite scenarii, ca într-o matrice deschisă de posibilități și probabilități.
  11. Sunt curajoasă, pentru că deși am multe frici și anxietăți și angoase și dubii, dansez cu ele, le accept, le negociez și merg mai departe cu ele, nu în ciuda lor.
  12. Sunt rezilientă, fiindcă găsesc mereu o cale de a face ce e mai bun cu ceea ce am, găsesc soluții din locul în care sunt și transform provocările în șanse.
  13. Sunt nomadă, fiindcă vreau să îmi fac cuiburi în toate locurile pe care le iubesc și iubesc intens și des.
  14. Sunt adaptabilă și flexibilă, mă gândesc și mă răzgândesc, găsesc în fiecare context perspectiva cu care rezonez și în care mă simt inspirată să fiu eu însămi.
  15. Sunt întreagă, cu toate umbrele mele recunoscute și integrate, cu imperfecțiuni valoroase care îmi definesc identitatea.
  16. Sunt solipsistă, uneori cred că nu există timp, spațiu sau alte entități în afara a ceea ce trăiesc din mine.
  17. Sunt complexă, nu dificilă cum m-au etichetat cei incomodați de variabilitatea stărilor și gândurilor mele.
  18. Sunt hotărâtă și determinată, în mod paradoxal, între indecizii patologice, cronice.
  19. Sunt ambivalentă, am două lumi, două profesii, două locuri pe care le iubesc, două rânduri de prieteni, (cel puțin) două limbi în care visez.
  20. Sunt frumoasă când zâmbesc, pentru că toată lumea e frumoasă când e fericită, pentru că mult timp nu am râs, nu m-am lăsat fotografiată, văzută, pentru că mi-am depășit complexele, inferioritățile, insecuritățile.
  21. Sunt efemeridă, transparentă, fragilă, pasageră.
  22. Sunt din nou cea mai scundă din casă și asta mă înduioșează foarte tare.
  23. Sunt fericită cu toate relațiile mele, cu toate eșecurile, cu toate obstacolele, cu toate umbrele, cu tot ce sunt și tot ce este.
M-am născut într-un arbore genealogic plin de traume și adicții, oportunități și resurse. După ani de lucru cu sinele, am încetat să îmi fi dorit un trecut diferit și am devenit cu adevărat recunoscătoare pentru bagajul genetic și pentru circumstanțele în care am crescut. Lucrurile au fost exact așa cum trebuia, pentru ca eu să ajung la mine, așa cum sunt.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu