Sunt fericită să fi fost fiica mamei mele, fericită să fi fost crescută, mângâiată, iubită, iertată, înţeleasă şi neînţeleasă de ea. Ea era, aşa, ca mamele, perfectă, frumoasă şi puţin tristă.
Am vrut să scriu, n-am vrut să scriu. Sunt furioasă. Că nu pot nici să scriu, nici să nu scriu. Cum să fac să nu plâng? Să-ncreţesc pleoapele tare tare, ca un struţ nătâng? Să zic ca Toma, că nu-s lacrimi adevărate, ci de jucărie? Să plâng tot, că tot nu mai plouă şi riscăm să ne uscăm, să ne cadă petalele înainte de vreme?
Mama ar fi împlinit astăzi 59 de ani. De jumătate de an, nu mi-a mai zis nimic şi oricâte teorii de dezvoltare şi continuitate diger, mi-e tare tare tare dor de ea.
of mai puiule. bine ca ai scris. te imbratisez. mama ta a facut o treaba f buna!
RăspundețiȘtergereMultumesc Ancutza. Mua, mua
Ștergere