Aftermath

Săptămâna trecută nu a fost chiar atât de roz pe cât am pictat-o sau precum mi-am dorit-o. Pentru că nu ne dezminţim (încă), ne-am îmbolnăvit din nou toţi trei, în grade diferite febră, dureri de cap şi gât, muci şi tuse. Şi cum ei s-au bazat pe mine şi nu i-am putut dezamăgi, (aproape că) i-am reparat cu ceaiuri, aerosoli, incantaţii, siropuri şi multe pupături. Nota de plată: nesomn, zombeala şi viroză mai straşnică la mine.

Apoi sâmbătă, am văzut lumina de la capătul săptămânii şi un geamantan plin de bucurii, rod al shoppingului de primăvară. Copiii au uitat de dureri şi au meşterit la Lego până duminică: mezinul cu Spiderman şi Kai (Ninja-go!) şi celălalt cu o maşină de pompieri (a cincea?) foarte complexă.

Din păcate, mi-am depăşit limita de funcţionare optimă şi sunt prea obosită să mă mai pot odihni şi reface, aşa că umblu semi-raţională între job, germană, masaj şi casă, ca între nişte pereţi ai unui coridor inguuuust de-a lungul căruia nu pot să cad.

Aseară, în timp ce ne uitam toţi patru la Cars, am avut un a-ha moment - aproape zilnic alerg brambura prin lume, rezolv şi înaintez, demontez şi reasamblez, repar şi îmbunătăţesc, fac funcţionalul perfectibil şi perfectibilul ideal, dar pierd esenţialul din vedere: there's a lot more to racing than just winning!