Ani mulți, ani muți

Nu cu mult timp în urmă am redeschis cele două caiete negre și i-am citit până la capăt exercițiile de introspecție și sfâșietorul jurnal de exil din Italia. Multă neliniște, dubiu, victimizare, ură, judecată, fugă și frică, neiubire, multă suferință și răzbunare.

În toate etapele vieții ei, a întâlnit și a ales același tipar de bărbat abuziv psihologic, probabil dintr-o repetabilă nevoie de reparație și dragoste vindecătoare. M-am gândit atunci cum boala și suferința ei au fost apogeul nevoii de atenție, de a fi centrul lumii cuiva, de a i se demonstra loialitate, grijă, responsabilitate, iubire.

Acum trei zile am visat-o pe mama îmbrăcată în alb, calmă și stăpână pe aerul din jurul ei. Îmi spunea că așteaptă pe cineva să îi ducă un remediu, un tratament, ceva. De când a plecat, am visat-o doar de trei sau patru ori. E foarte discretă, probabil împăcată cu destinul ei uman. Ieri dimineață soțul ei a murit. Poate de inimă tristă și dor nesfârșit. Poate că a plecat la timp să aniverseze împreună începutul ei pământesc. Oh, the stories we tell ourselves. 

Astăzi este ziua dorului, o emoție devenită sărbătoare. Tot astăzi ar fi fost ziua ei. Sper să se răsfețe în liniște, armonie și adevăr amândoi. Aici au înflorit castanii, copiii au crescut, timpul nostru e tot mai repede, ca o apă de munte când se topesc zăpezile.