Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept spre înmormântarea mamei.
Trenul are ceva liniștitor, o cadență molcomă ca un leagăn. Aici, Valea Prahovei cu verde de vară. În zare, Colții Morarului înțeapă nori de furtună.
W I S E • W I L D • W I T C H
Se afișează postările cu eticheta poveste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta poveste. Afișați toate postările
sâmbătă, 27 ianuarie 2024
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
El e într-un „ok” care nu înseamnă bine, ci umeri strânși pe dinăuntru și o armură pusă în grabă cât să nu se vadă fisura.
-
Mereu mi-am imaginat poveștile de dragoste undeva între un vals vienez cu o cupă de șampanie în mână și un flirt elevat printre draperii gre...
