Saci mari şi negri de plastic stau în picioare pe trotuar, legaţi la gură, în drum spre cimitirul de frunze.
Noaptea plouă-ntr-una şi peste zi e ceaţă, ca un fum gros, ca un nor greu rămas jos. Miroase a pădure incinerată şi a pământ moale, pregătit să înghită bucăţi din copacii decăzuţi. E doliu aici, e multă mânie şi haos.
Psihologie, psihoterapie și alte povestiri
Se afișează postările cu eticheta #Colectiv. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta #Colectiv. Afișați toate postările
marți, 10 noiembrie 2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept...
-
Între două luni pline, am îndesat în cele patru cămări ale apartamentului cardiac tot ce am găsit strălucitor în jur. Aproape fără discernăm...
