Am desenat, înotat, visat, alergat, imaginat, dormit, amintit, resetat, fotografiat, plimbat, iubit, uitat şi de la capăt. E rândul meu să nu dorm şi să îmi fie dor. Această iubire este din alt univers, din altă vreme, din altă realitate. E cu chemare şi plecare şi vulturi-dragoni-fluturi-balauri-libelule, cu ploi şi furtuni şi soare fierbinte. Usucă şi inundă. Îmi e dor şi nu vreau să îmi fie.
În definitiv e simplu: te legi la şireturi sau strângi quicklace-ul, tragi aer în piept, porneşti cronometru dacă aduni kilometri în vreo bancă de fericire, şi pleci. La început încet, ca şi când ai merge grăbit, apoi din ce în ce mai repede, până când grijile încep să se dizolve, să se împrăştie şi se concentrează doar "acum"-ul. Totul rămâne în spate, din ce în ce mai uşor şi din ce în ce mai departe. În mintea mea, alerg atât de repede cât să nu mă ajungă gândurile din urmă.
Ultrasunetele sunt şoapte sau invers. Miroase a tutun umed pentru că plouă mereu. Din ce in ce mai explicit. Ne-dormim cu rândul, dorim cu rândul, visăm cu rândul, râdem, respirăm, trăim la fel.
Last time I cried like this was some eighteen years ago, up in the mountains, in anticipation of my most intense emotional relationship. I don't know how to define what is happening now, but I feel overwhelmed and at times I am falling apart, separating my mind from my body and spirit. As if such I can put back the puzzle I am, exorcise and fix myself. I suppose being alive includes feeling confused, hopeless and lost. I finally understood I haven't been able yet to forgive myself for my father's drunkenness, my mother's selfishness, my dead sister's non-existence, my real sister's existence, my parents' divorce, my middle-school apathy, my high-school rebellion, my college self-emotional-abuse and now my marriage's seemingly failure. For now, acceptance would suffice. I do love myself but sometimes my love just isn't enough to quiet all the
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu