"Dacă vrei să ai ce nu ai avut şi să fii ce nu ai fost, nu te teme să mergi pe unde nu ai mai mers şi să faci ce nu ai mai făcut."
Se afișează postările cu eticheta bucket list. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bucket list. Afișați toate postările
vineri, 30 decembrie 2016
duminică, 11 septembrie 2016
Ciucaș X3, pentru începători
Mi-am propus să particip la un semimaraton acum câțiva ani, cu mult înainte de a începe să alerg. M-am gândit că douăzeci şi unu de kilometri sunt o distanţă serioasă dar accesibilă. În plus, un semimaraton montan nu este alergabil pe întreaga lungime (pentru cei mai mulţi), ceea ce îl face şi mai abordabil. Pentru midpackers-i ca mine, pantele de peste 12-15 grade devin oricum lungi şiruri de drumeţi energici.
luni, 23 februarie 2015
Cum am învăţat să schiez
Moş Crăciun există. Ştiu sigur, pentru că deşi în fiecare an descopeream cadourile frumos împachetate în dulap, n-am primit niciodată ce găseam printre rafturi, ci altceva. Într-un an mi-am lipit ochii de brad toată seara de ajun sperând să dezleg misterul. Moşul mi-a lăsat o pereche de schiuri verzi, din lemn, cu câte o săgeata roşie în vârf, exact în timp ce mă spălam pe dinţi. Deşi nu mi-am iertat că ratasem momentul descinderii lui, care era în sine mai valoros decât cadoul, m-am bucurat fantastic de darul său bizar. Probabil chiar asta îi cerusem într-un moment de exaltare premonitorie, deşi pe atunci şi multă vreme, am locuit într-un oraş de câmpie. Aveam cinci ani.
vineri, 24 ianuarie 2014
Bucket list - work in progress
1. Să alerg un semimaraton offroad, adică 21 km prin pădure. Încep cu un cross anul ăsta sau la anul. Mi-amintesc cu mare drag de alergătorii de la maratonul care trecea prin faţa casei din Waterbury, mai ales de apriga vecină Theresa care s-a apucat de alergat la 50 de ani şi pe la 60+ s-a calificat la Boston maraton şi de octagenara care închidea coloana şi era urmată de maşinile de prim ajutor. Îmi amintesc şi de entuziasmul lui Toma care strângea paharele de unică folosinţă aruncate pe trotuar mai repede decât le distribuiau organizatorii voluntari din neighborhood. Am alergat de 3 ori Ciucaș X3 și câteva curse mai scurte. O pandemie și o hernie de disc mai târziu, alerg mai relaxat, cel mai adesea pe malul mării.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept...
-
Între două luni pline, am îndesat în cele patru cămări ale apartamentului cardiac tot ce am găsit strălucitor în jur. Aproape fără discernăm...