Solstiţiu, Sânziene şi luna nouă

În fiecare dimineaţă îmi amintesc că am o viaţă bună, imperfectă, reală şi foarte frumoasă. În fiecare zi pot să desenez orice pe coala rămasă albă după ce se decolorează noaptea. În fiecare seară desenele sunt aproape la fel: îmbrăţişări mici şi somnoroase, espresso cremă, Piaţa Sfatului, Cetatea, Craiul. O jumătate de ciocolată neagră, o pagină de sarcini corect împlinite şi o jumătate de oră de alergare în cercuri care care arată ca un mosor - gând peste gând peste gând. Apă şi aer, poate un pahar de vin roşu.

„Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească…”
(Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene)