De sus până jos zăpada își schimbă consistența de la bulgări turtiți la cristale mici de gheață, ca niște icre mucilaginoase adunate în grămezi dezorganizate deasupra unui patinoar. Alunec destul de ordonat până la ultima pantă, unde ezit în dreptul Zidului mic - ar fi trebuit probabil să o iau pe acolo dar acum două zile erau deja pietre și mai am doar schiurile astea noi, cu tălpile încă intacte.
La baza pantei fac ceva care seamănă mai curând cu schiul nautic și nu mai reușesc nici să virez, nici să vâslesc cu bețele către nicăieri, văd plasa roșie tot mai aproape, aș vrea să o ocolesc dar mă agăț în ultimul stâlp și cad cu el cu tot, spectaculos cu doagele-n aer și casca în supa aia rece. Capul plin de omizi somnoroase se scutură zdravăn în speranța grabnicei lor înfluturări. Nădăjduiesc că în cădere gândurile mi s-au reorganizat în cască pentru ca apoi să mi se așeze mai bine în cap.
A fost un sezon bun, cu mult deal și ceață și soare și ninsori viscolite și nopți înstelate. Mă dor gâtul, spatele și abdomenul (oare ce contorsiuni aeriene am făcut?!) dar mintea pare să-mi fie întreagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu