Exsangvinare

furtuna 

care altădată mă înspăimânta
trece acum prin mine
ca printr-o casă 

cu ferestre deschise

stau la masă
cu propria-mi foame

mă preling

prin propriile-mi fisuri,

te simt 
ca pe un cuțit
pe care, 

dacă l-aș scoate,
aș sângera
până la ultima picătură

noi încă
imaginăm hărți
care se topesc
sub degete

în vreme ce știm

că nu mai putem pleca

nicăieri