Am de toate*

N-am mai scris pentru că respir mai adânc, văd mai departe, fac mai mult şi nu mai am stare să însemnez toate sinapsele apăsate precum literele unei maşini vechi de scris pe hârtia virtuală.

N-am mai scris pentru că am citit Laur şi am plâns cu sufletul pe-afară, zgâriat şi luminat de cuvinte, de povestea iniţiatică a raiului, căderea prin cunoaştere, suferinţa şi mântuirea prin iubire şi expiere. Cartea asta este atât de frumoasă încât n-am mai putut scrie; scrisul meu rar şi mărunt e doar un reper temporal, (a)moral, abia stilizat despre mine în lumea mea, aici şi acum.

N-am mai scris pentru că am plutit în Egee, printre peşti, alge, fire de nisip şi sare, arsă de vânt şi soare; n-am scris pentru că m-am eliberat de mine în cele zece zile de cauţiune şi netrebuinţă.

Sunt îndrăgostită, iubindă, simt, mă risipesc şi recompun în cercuri experimentale şi experienţiale, devin cine sunt şi nu reuşesc să mai cuprind conceptul fiinţării în semne. Cred în visul fiecăruia de a fi fericit şi nu îmi lipseşte nimic.

*am împrumutat sintagma "am de toate" de la mezin care înainte să inceapă să mănânce îşi enumeră bunătăţile de pe masă: "am mâncare, am pâine, am apă, am şerveţel, am furculiţă; am de toate, pot să încep să mănânc".