Astenie II

Judecând după numărul de pantofi cumpăraţi în ultima lună, sunt în depresie. O depresie mascată de proiecte ample, mult sport, tradiţionala plimbare de ziua mea, mult rosé şi puţine roze. Până şi eu m-am plictisit de căutarea furibundă a fericirii-generice ca ideal eluziv desprins din filme şi reclame.

Sunt la cursul de germană. Mimez ein Affe. Ai dreptate, nici eu nu înţeleg cum pot fi atât de schimbătoare. Nu pot să fug în lume, dar continui să fug de mine. Fac ce vreau, da.

Scrisul e un tatuaj colectiv. Odată înscris, gândul se stabilizează, devine fizic, comun şi judecabil. Mă dor gândurile în care eşti, precum şi realitatea din care lipseşti, mă doare dorul şi limitarea pe care mi-o justific. Asta deşi nu există timp, adevăr sau normalitate iar echilibrul e o doar stare tranzitorie.