Vara este deja pe sfârșite dar are încă parfumul unui vălătuc de vată de zahăr, pe care îl desfășor alene, flămândă de căldura dulce și moale a relaxării. Timpul meu respiră nostalgie și reverie. Nu îmi amintesc să mă mai fi simțit vreodată așa, în siguranță în nemișcare, binecuvântată că pot să îmi îngrijesc emoțiile și gândurile.
Zile lungi, toride sau ploioase, în care am dormit, am mers prin pădure, am citit, am pictat și am tăcut mult. Dialogul meu intern e
Cu cât respir mai adânc, cu atât mai puțin simt să plec din mine. Am înțeles că nu m-am schimbat niciodată, așa cum niciunul dintre noi nu se schimbă, dar am descoperit perspective noi în care anxietatea și dubiile sunt inundate de recunoștință și acceptare.
Stau cu toate modurile în care am fost și sunt, cu toate felurile în care nu sunt și cu toate cele în care aș putea fi, precum un copil în mijlocul jucăriilor sale - fiecare cu povestea, rațiunea și lecția sa, fiecare cu rolul și momentul său de glorie. Nu m-am schimbat deloc dar am crescut mult, tot integrându-mă.
Tot ceea ce fac este cu bucurie și curiozitate, din plăcere și iubire. Este atât de multă bogăție în a-ți da voie să vezi dincolo de norme și dincoace de minte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu