Rewind to Monday: zi libera, libera-de-tot, in sensul ca si gradinita si bona sunt pe pozitii. Ziua asta e ca un fel de joker in calendar, faci ce vrei cu ea, e mai pretioasa decat valoarea ei in aur cu nestemate pe-o mantie de hermelina, pentru ca poti sa citesti, sa te plimbi, sa iesi la cafea, sa faci exact ce vrei tu, adica nimic, fara griji si fara remuscari (am supralicitat, ca de cand m-am dezobisnuit sa fiu stapana timpului meu, am remuscari si cand ma duc singura la baie).
Ceea ce am si facut: nimic, cafea, citit, masaj, plimbare, germana - limba asta (ma) doare!, si zbbbbrrrr, zenul tzushti pe o dugheana: "stii, Toma a mancat tort raw vegan si s-a umflat putin, nu pare grav, i-am dat Claritin, se dezumfla probabil pana se trezeste, te mai sun eu..."
Pauza. Think-think-breath-think-breath. Oh-key, raw vegan are nuci, Toma e alergic la nuci, doarme, deci respira, deci o sa fie bine (oare cum de nu am inca un tricou cu "o sa fie bine"!? si chiloti si sosete si esarfe, better make it a fashion line!)
Ma mai suni tu... aha, zbbbbrrrr, "mai bine vii sa il iei, s-a umflat mai tare, are pete rosii pe tot corpul, il dor genunchii". Ihim. Banuiesc ca e valabil pentru toate mamele planetei, dar in cazul in care va intrebati ce se intampla cu universul uneia cand odrasla e in pericol iminent, lucrurile stau cam asa: imbatranesti accelerat, ti se scofalcesc neuronii, inima iti bate in stomac, genunchii se atrofiaza si umerii iti ajung cumva direct pe tocuri, de unde, de la nivelul bordurii nu mai vezi decat cainii care lasa covrigul din coada pentru a-si ridica gratios piciorul in dreptul tau.
Sun consortul sa ia copilul (Ich spreche Deutsch cu singurul neuron neangrenat in angoasa), consortul ma suna sa vin mai bine acasa, negociem sa mearga la doctor si sa ne auzim de acolo. La doctor, cortizon injectabil care are efectul scontat, efectul de scoatere a ventilului unui balon: pana am ajuns acasa, Toma s-a dezumflat; mai avea doar urechile rosii si cateva pete pe fata si pe corp. Am continuat tratamentul cu Aerius si cu Zyrtec inca trei zile, dar acum suntem bine, multumim.
La gradinita se stia ca are alergie, precum si ca tortul are oleaginoase, ca doar ce tort raw nu are?, dar undeva ceva nu a functionat corect. Sentimentul de epuizare psihica dupa un roller-coaster din-asta este cat se poate de real, asa ca apropo de Club 40, pana la sfarsitul zilei, aveam 45 de ani. Happy me, hai cu pensionarea!
Marti a fost liniste, ne-am lins putin ranile si-am purces miercuri la gradinita pentru serbarea de absolvire. Singura, ca intre timp jumatatea mea s-a agatat de aripile unei pasari de metal care l-a aruncat doua zile printr-o tara nordica.
Serbarea a avut loc in sala de curs si joc: parinti, bunici si frati de patru ori mai multi decat copiii, cald si agitatie, Toma a fost Oktober. Prin Juli a inceput sa ii curga sange din nas. Andrei, fratele mai mic, s-a amestecat dezinvolt printre micii entertaineri. Din dansul lui gratios s-a itit un miros de scutec moale, asa incat cu o mana tineam batista la nasul celui mare in vreme ce cu cealalta schimbam mezinul. Exagerez desigur, dar undeva in zumzetul acut dintre urechi, lucrurile stateau exact asa.
Apoi a zis poezia, raspicat si frumos intonat, pacat ca nu am inteles mai nimic (sunt abia la modulul de incepatori, ar fi fost util subtitles). Toma imi seamana in multe privinte: e foarte elocvent, frumos, istet (insert grin), drama-king (!), persuasiv si plin de paradoxuri: social si anti-social, ordonat in sensul logic si anarhist in privinta autoritatii, competitiv si boem (sau poate ca boema sunt doar eu iar el nu strange jucariile din principiu)!
Cu hartie in nas si lacrimi in ochi, din cauza ca nu voia la scoala acum, am plecat de la gradi inainte de tort, dupa ce am constatat amuzata ca oricat m-as stradui, bunele maniere imi ies mai mereu pe dos. N-am stiut ca florile se dau la sfarsitul serbarii si nici nu mi-a trecut prin cap sa le las in masina la doar 500 de metri de locul faptei, unde am gasit parcare, dupa care sa alerg repede la sfarsit cu surprinza-n brate. Asa ca de cum am intrat i-am dat educatoarei buchetele si-am fost surprinsa de surprinderea-i. Nici prin cap nu mi-a trecut ca uzantele zic ca florile sunt daruite de copii, carora le cresc in brate buchete proaspete la sfarsitul serbarii, din neantul infinit al iubirii fata de actul educativ.
Apropo de haos, acesta se defineste contextual, adica avem haos cand prezentul determina viitorul, dar prezentul aproximativ nu determina aproximarea viitorului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu