Cel mare îmi seamănă; îmi seamănă la ochi, la păr, la sprâncene, la zodie şi la caracter. E frumos, mai ales când râde, e special şi alergic la tot felul de lucruri, şi uneori unele gânduri îi întunecă ochii şi fruntea înaltă ca la oamenii mari. Ştie foarte multe cuvinte şi îl rostogoleşte pe r într-un fel expert, germanofil. Are îngeri uriaşi de puf şi demoni minusculi de pluş. Îi înţeleg resorturile şi îi iubesc nespus toate neajunsurile. Mă sărută pe frunte şi mă simt protejată de inocenţa lui încercată de cea mai pură nevoie de iubire manifestă. Vrea atenţie, vrea recunoaştere, vrea dovezi continue că este important pentru noi şi iubit necondiţionat. Vrea mereu jucării, mereu să fie cum vrea el. Îl iubeşte pe mezin, mai ales din postura de înţelept, de prim născut, de frate mai mare. Când avea trei ani l-am găsit abătut într-o zi şi mi-a spus într-o doară "vreau să fiu bun şi nu ştiu cum". E o tema bună, zic. Mereu actuală.
Cel mic îi seamănă; la ochi, la păr, la sprâncene. Nasul lui mic şi cârn va deveni voluntar. E frumos şi râde mereu, cade şi râde, plânge şi râde, se trezeşte şi râde. Doar seara, când trebuie să adoarmă, nu e de acord. Se uită pe geam şi spune "nu, nu e noapte, nu e întuneric, e lumină dar tu nu vezi". Pesemne că mai are treabă, mai are ceva de jucat şi ceva de iubit. Vrea să scrie şi să citească, deşi abia împlineşte patru ani peste câteva zile. E peltic, iar s şi ci sunt nişte gheme de sunet opintintit în vârful limbii, ca nişte pui de pisisi. Are mereu vânătăi şi mereu promite că o să fie mai atent; nu poate, pentru că e o minge de bucurie, care sare şi alunecă prin toată casă. Fratele foc îl iubeşte pe fratele gheaţă. Îi dă tot, îi duce dulciuri, îi duce apă, cere dreptate pentru el, îl lasă să câştige, pentru că asta e important pentru el. Ieri mi-a spus: "Am observat că te iubesc. Te iubesc cel mai mult."
Şi eu te iubesc. Cel mai mult. Pe tine şi pe fratele tău. Până la cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu