Ca o pisică printre balansoare

Mi-e frică de zbor, de înălţime, de viteză, de cutremur, de furtună, de moarte şi de neiubire. Mi-e frică de mine uneori, că aş putea să aspir toată tristeţea lumii şi să o tac mereu.

În fiecare zi mă pregătesc câte puţin să plec către mine, să mă întorc la esenţa lucrurilor, la miezul primordial al fiinţei mele şi la tot ce decurge din asta, din existenţa mea şi din consecinţele ei. Vreau să înlătur tot ce mi-e inutil, mie şi spiritului meu, fericirii mele şi construcţiei care sunt. Vreau libertatea şi înţelepciunea de la început, curajul şi determinarea fără compromis, proprie copiilor şi sufletelor nepătate. Vreau adevărul, lumina, sursa iubirii şi nesfârşirea acesteia. Îmi cresc flori şi ierburi în minte de câte ori mi-e dor de inconştienţa primală.

Îţi dau toate armele, îţi spun toate secrete, mă dezbrac de mine mai repede decât de orice alt înveliş. Sunt un suflet cu trup, nu invers.