Unul era despre armonie şi cum să faci să ajungi la miezul luminos al fiinţei. Habar n-am dar am un scenariu thriller. Sapi şi sapi şi dai de toţi scheleţii pe care îi credeai descompuşi. Te opreşti o vreme să-i plângi sau să le catalizezi destrămarea şi sapi iarăşi. Şi când ajungi glorios şi extenuat la esenţa valorii umane, constaţi că echilibrul e palid şi nesărat şi că mersul pe sârmă are mult mai mult haz decât destinaţia. Îmi imaginez împăcarea cu sinele, cu proximitatea şi cu universul ca pe apogeul compromisului. You give up your craze for the comfort of nothing. După ce arunci tot de prin sertare, le închizi, le sigilezi şi devii zen: cu capul gol, sufletul transparent, asexuat şi blând. Powerlessness - the ultimate recreational drug.
Apoi începusem să scriu despre muncă; aia în formatul nine to five, în accepţiunea cea mai comună, de plătitoare de billuri şi creatoare de PIB. Părerea mea (nesolicitată, deci cu atât mai responsabilă): munca nu înobilează "pe om" şi nici nu e nu ştiu ce brăţară cu blazon. Munca turteşte fundu', strică ochii, coloana şi de multe ori creieru'. Dar cel mai mult reţine omul de la treburile relevante: plimbări, fotografii, cărţi, iubit, desenat, dansat, etc. - pe scurt e o mare diversiune. Nu vi s-a întâmplat niciodată să va fie rău (fizic) la birou şi să va reveniţi miraculos imediat ce aţi făcut doi paşi în libertate? Mie, adesea. Ambiţiile carieristice s-au sinucis prematur când am înţeles cât de toxică şi parşivă e chestiunea muncii adesea întru înobilarea şi înzorzonarea altora. Acum, că sunt înafara oricărui pericol (don't get me wrong, sunt perfect utilă şi eficientă doar că nu am corset şi tocuri!), abia aştept primăvara să corup câţiva angajaţi destoinici :)
Între timp, afară bate un mare vânt de viroze şi aventuri. E vreme de mers în gară şi numărat trenurile.
Apoi începusem să scriu despre muncă; aia în formatul nine to five, în accepţiunea cea mai comună, de plătitoare de billuri şi creatoare de PIB. Părerea mea (nesolicitată, deci cu atât mai responsabilă): munca nu înobilează "pe om" şi nici nu e nu ştiu ce brăţară cu blazon. Munca turteşte fundu', strică ochii, coloana şi de multe ori creieru'. Dar cel mai mult reţine omul de la treburile relevante: plimbări, fotografii, cărţi, iubit, desenat, dansat, etc. - pe scurt e o mare diversiune. Nu vi s-a întâmplat niciodată să va fie rău (fizic) la birou şi să va reveniţi miraculos imediat ce aţi făcut doi paşi în libertate? Mie, adesea. Ambiţiile carieristice s-au sinucis prematur când am înţeles cât de toxică şi parşivă e chestiunea muncii adesea întru înobilarea şi înzorzonarea altora. Acum, că sunt înafara oricărui pericol (don't get me wrong, sunt perfect utilă şi eficientă doar că nu am corset şi tocuri!), abia aştept primăvara să corup câţiva angajaţi destoinici :)
Între timp, afară bate un mare vânt de viroze şi aventuri. E vreme de mers în gară şi numărat trenurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu