Ugly Betty

A nins de parca ar fi februarie, inceput de olimpiada de iarna si tineret. Frumos, gras, umed, pufos si foarte alb. Pietonala-mall din oras a fost vandalizata de doi tineri imbatati de mirajul filmelor americane. O bata de baseball si-un neuron ratacit intre amicii ebrietati au facut din Republicii un peisaj belicos.

In acest context dramatic, mi-am pus aparat de indreptat dintii de jos in scop de implantarea unui molar pe locul care i se cuvinea, dar care loc a fost abuziv ocupat de premolar si canin dupa ce molarul defunct a fost extras acum multi ani. Dincolo de penibilul statului cu gura cascata ca un hipopotam vreme de o ora si de contorsionismul mancarii printre sarme amintind de traseul hotilor de bijuterii printre raze ultraviolet, ma simt bine. Doar ca unul din piciorusele de fixare pe dinte a sarit deja (de la lins ciocolata desigur), asa ca nici n-am ajuns bine acasa, ca voi pleca iar catre locul cu miros de arsenic.
Dar am sperante mari ca aparatul dentar va avea consecinte fericite si in zona taliei astfel incat sa pot justifica pretul deloc neglijabil al procedurii :)

Si pentru ca tabloul sa fie complet, tot astazi mi-am pus si prima pereche de ochelari de vedere - cu dioptrii miiiici, din cauza si pentru calculator, cu rame rosii subtiri care-mi dau un aer placut nedumerit. Am probat vreo suta de rame, am visat rame asta-noapte, m-am gandit, razgandit si apoi am revenit la prima alegere. La una din opticarii am auzit cum ca ramele de ochelari sunt cam ca pantofii, gand care ma nelinisteste oarecum, pentru ca aveam deja destule manii.

Si daca tot am adus maiastru vorba de pantofi, m-am rasplatit pentru umilintele de mai sus cu o pereche de pantofi pe care i-am curtat asiduu toata toamna, iar azi s-au asezat pe curba elasticitatii ofertei, recte in dulap. Sunt incredibil de comozi, pictured below, numai ca cei care mi-au sarit in brate sunt bo-do-do (bordeaux in Tomeza).

Toate astea sunt parte din planul global de resapare, astfel incat la reuniunea de douajde de ani sa ma simt fix ca in ziua absolvirii. Just kidding.

Ireverentios, ma simt minunat si minunata desi sunt in miezul mediocritatii si la apogeul indiferentei rasfrante asupra-mi, asa cum se afirma un hater caruia ii multumesc pentru grija. Luminata fiind in acest sens si deplin asigurata ca monologul asta despre nimic nu intereseaza pe nimeni, am inchis comentariile (mai precis le-am deschis moderarii) si am sters dintre cele existente mai multe decat trebuia (vigilenta si zelul).

Asadar, cu ochelari si sarme-n gura, va pup apasat pe tastatura. Poetic, nu?