luni, 22 octombrie 2012

De la ... la !!!

Am cinci caiete-jurnal, de forme și grosimi diferite, cu coperți desenate de mine, sau din piele coniac, cu cotoarele îngălbenite și colțurile tocite. În liceu scriam aproape zilnic, am vrut să le transcriu odată - o sinteză-compilație de confuzii pubertine; poate chiar voi reevalua ideea în caz de improbabil plictis.

În facultate scriam de câteva ori pe săptămâna, iar uneori scrisul e deformat de furie sau vin alb. În primii ani după facultate am scris tot mai rar, în genere pe teme de criză sentimentală, pe care o cultivam apăsat. Am mai scris și după ce m-am măritat, mai mult scrisori și eseuri mici, de poșetă. Din ce în ce mai rar și din ce în ce mai concis.

M-a frapat transformarea punctelor de suspensie din primele pagini, în semnele de exclamare din ultimele notițe. Cred că reflectă fidel transformarea mea din omidă pansivă în fluture determinat :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu