Ne continuăm drumul pe spirala temporală care m-a adus în locul din care am plecat acum şapte ani, doar că acum sunt mai întreagă: am parcurs un mare capitol despre singurătate, tăcere, încredere şi încredinţare, asimilare şi disimulare, paşi mărunţi înăuntru-mi cercetând motivaţii şi sensuri de fond.
Am închiriat un apartament într-o casă frumoasă, în al cărui balcon respir brazii de pe Tâmpa şi de prin alte coame urbane. Mi-am amintit ce-am simţit demult când m-am întors după cele câteva luni de haos petrecute în Bucureşti: cea mai proastă zi aici e mai bună decât cea mai bună zi oricunde altundeva. Reconfirm.
Nu te cunosc mai mult decat cele cateva randuri scrise si simt deja tot ce vrei sa exprimi cand spui ca te-ai bucurat de un trai linistit in SUa dar steril , cand ai zis ca nu ai apartinut , nu ai participat , nu ai legat prietenii profunde...si mai rau pentru mine este ca te intelg cand zici ca orice zi nasoala de acasa e mai buna decat orice zi buna de altundeva.
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru curajul pe care l-ai avut ca te-ai intors si sa stii ca o sa fie foarte greu la inceput , dar se merita in final.
Numai faptul ca poti trai zi de zi fara acea mare greutate a singuratatii , a dorului ...cand te simti rupta de lumea in care traiesti , ca si cand te uiti doar la televizor si nu aparti , nu esti acolo ..uneori te intrebi daca oare esti acolo fizic ori visezi...si in acelasi timp acea singuratate si liniste , viata aceea super ermetica si organizata si sufocanta te fac sa intri in contac cu tine insati, sa te cunosti mai bine si sa iti auzi vocea sufletului , iar asta te sperie mult la inceput, apoi nu ai cum sa nu ii fi totusi recunoscatoare tarii in care te-ai redescoperit si pe tine si mai ales propriile -ti radacini.
Readaptare usoara!