Ah, cât de mult îmi place drama. Intensitatea. Adrenalina. Furtuna. Mersul pe sârmă deasupra prăpastiei. Corpul meu ca un câmp de luptă. Plin de zgârieturi, vânătăi, cicatrici. Respirația sacadată. Abisul și haosul. Și peste toate, suveranitatea observatorului sadic, martor al tuturor transformărilor pe care mi le-am asumat.
Lumea este perfectă așa cum este. Un joc magnific, de sumă zero. Singurul lucru care contează este cât de prezent sau conștient poți sta în disconfort. Orice imperfecțiune este doar un gând căruia îi dăm putere așa cum dăm putere oricărui lucru pe care ne așezăm atenția.
Sunt recunoscătoare pentru proces și îmi sunt recunoscătoare pentru luciditatea cu care am stat în furtună atât cât am avut nevoie pentru a-mi reaminti cine sunt.
Ah, cât de mult ador liniștea. Spațiul dintre cuvinte, respirații și oameni. Timpul suspendat între stimul și reacție. Corpul meu ca o pană plutind pe mare. Tot ce sunt și tot ce este.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu