Rutina şi toţi prietenii ei

Unde se duce amorul când pleacă? Se mai întoarce? Şi dacă nu, ce lasă în urmă? Şi cum rămâi tu, legumă social funcţională, dar mută de fractura nedureroasă a coloanei sinelui tandru şi bun? Şi pentru cât timp?

N-am răspunsuri şi n-ar ajuta la nimic dacă aş avea. Dar mi-e necaz pe potenţialul nerealizat de fericire al fiecărui individ care îşi compromite sufletul de lenea convenţiilor.

E mai uşor să fii trist decât să fii vesel, să fii acru decât efervescent, să dormi decât să visezi. Platitudinea conversaţiilor de bucătărie şi mirosul fad al convieţuirii inerte, plictisul şi mulţumirea de sine, toate preocupările şi activităţile repetitive sunt pe cât de fireşti, pe atât de otrăvitoare. Şi aş vrea să ştiu mai bine, să fiu mai bună, să trăiesc mai viu.

Probabil nu e nimic mai mult decât un ricoşeu de mid-life crisis agravat de comunicare deficientă, cu lipsa de somn şi preaplin de detalii neconforme. Dar... e adevărat că dragostea moare şi rămâne respectul, un fel de bune maniere în lift, sau mama n-a înţeles chiar nimic nici din povestea asta?