Ping pong la perete

... asta mi-a venit in cap cand am vazut ca nu vorbeste nimeni cu mine. Mania persecutiei, ce altceva? Monolog de-a fir a par, fara pic de claritate privind buna intentie, credinta si directie a gandurilor mele puse-n carlige, pe sfoara, in geam. Asta e, nu comentati, nu ma opresc :)



Se intampla ceva nou in tara: majoritatea nu mai are acelasi dusman. Nu, democratia e intr-atat de functionala incat oameni care citesc aceleasi carti, asculta aceeasi muzica si beau aceeasi bere, au pareri politice opuse. Nu cred ca e grav. Cred ca e o etapa normala de confuzie democratica. La fel era si in state, unde oameni in plinatatea firescului votau cu Bush in virtutea decentei crestine sau a atotputernicei Americe sau a cine stie ce altor motive obscure.

Asa incat prieteni buni si cunostinte apropiate sunt ferm convinse ca detin raspunsul corect si adevarul absolut. Ma voi duce sa votez cu speranta ca timpul imi va infirma votul. Stiu de pe acum ca ma situez in minoritate. Adica presedintele va fi demis. Si se va instaura ceva ce inca nu intuim probabil corect nici unii, nici ceilalti. Prezumtiile mele sunt sumbre: cu furt institutionalizat, politizare pe toata linia, culminand cu gratierea lui Nastase. De aceea sper sa ma insel.

Iar daca nu, pentru prima oara de cand m-am intors ma gandesc ca exista o sansa, nenula, de a imi exercita green cardul inainte ca acesta sa expire definitiv vara viitoare.