marți, 3 iulie 2012

Un an de-acasa

Patru anotimpuri de readapatare. Care s-au succedat (oare asta vine de la succeeded?!) relativ firesc: o vara fara ploi si fara pulovere la noua seara pe terase (fapt curios pentru Brasov), o toamna lunga, cu carnaval si lampioane de st Martin, o iarna cu multa zapada si multi virusi urmata de o primavara alene, blanda si luminoasa.

Social si sufleteste aproape ca am recuperat cei sapte ani de ne-acasa. America e undeva departe, intr-o carte inchisa, sub un dejt de praf. Nu-mi lipseste din ea decat sentimentul blajin al unui sistem bine uns si a unei constiinte independente. Desi nu regret decizia de a ne intoarce, ultimele saptamani de politica rosu-aprins ma ingrijoreaza. E ca si cum insasi tara mea ma-ntreaba: "da' de ce v-ati intors?!" Asta dupa ce am auzit deja intrebarea asta de la toti cei ce n-au apreciat spiritul nostru aventurier; de la doctor la politist, de la notar si vanzatoarea din colt, de la colegi si rude de spita n. Bineinteles ca niciunul n-a fost plecat nicaieri mai mult decat la shopping.

In loc de la multi ani, m-am gandit ca atata vreme cat mai am ochiu' critic si obiectiv al prospatului repatriat sa ne definim si clasificam. Constructiv. Zodiac de roman muzical (posibil de extrapolat global?!) - evident parodie aleatorie. Orice asemanare cu persoane reale, intamplator intentionata :)

1. Cei care asculta folk, Andries, Milea and the likes sau ce a-nteles geto-dacul din flower power. Aduna, cresc si militeaza pentru animale. Au gradina proprie si/sau sunt (lacto) vegetarieni. Inofensivi social. Toleranti. Placuti la traficul auto si la cafea. Executanti din fire, insa nu le plac responsabilitatile pentru a nu cadreaza cu zenul pacifist.

2. Rock'it people. 
2.1. Heavy metal - frustrati intelectual si in deplin haos intern. Combativi pana la a-si da camasa de pe ei pentru o sticla de vodca. Echivaleaza cu bateriile eoliene supraincarcate. Imaturi de varsta incerta. Idealisti fara cauza.
2.2. Alternativ si psihedelic - mereu pe urma mintii lor; gandesc mai mult decat spun si spun mai mult decat fac, ceea ce ii face ganditorii neintelesi ai neamului. Planuri si vise in mijloc depresie. Frustrati si ei, de propriile limite.
2.3. Oldies but goldies - daca n-au deja burta, au burta in gand. Bonviveuri de profesie, sunt adepti ai oftatului profund "nimic nu mai e ce-a fost" sau "nu se mai fac asa". 

3. Clasica/blues/jazz/R&B - biblioteca mare, cu majoritatea tomurilor in stand by, pentru cand o fi vreme. Oameni calmi si calzi in aparenta, dar care in timpul liber de martori, injura in punga. Mari amatori de concedii exotice, mancaruri gourmet, si pisici de rasa. Daca nu te regasesti, n-ai cum sa-ntelegi.

4. Salsa/bossa-nova/tango parsiv - cetateni in floarea incertitudinii, atrasi de terapii alternative, dornici de apropiere trupeasca si de trairi autentice, safe style. Adica fara adrenalina sporturilor extreme. Un fel de magie controlata si dedicare potentata.

5. Disco - call for the neon! Aici s-ar incadra tinerii efervescenti, est-europenii autentici, cu aplecare catre vestul salbatic. Generatia proaspata care nu intelege nici unul din sensurile "rationalizarii". Beware!

6. Hip-hop - subcultura a frustratilor. Misogini si belicosi. Amuzanti de la distanta.

7. Muzica populara - "da' noua cine mai da?", intrebarea in care s-a naruit mioriticul de rand. Mancare si bautura din belsug. Nemultumiri primare, de fond. Fara notiuni complexe, gen "plagiat", "sufragiu", etc.

8. Maneaua - desi nu m-am intalnit cu ea de-un an, stiu ca e acolo, undeva in subteranele melodice ale fiintei nationale. O descriere mai buna decat 'a din postul Ioanei (cu care m-a si fidelizat pe blogu'-i), n-am cum sa produc.

Mi-a scapat ceva!? Nu stiu, ca eu sunt noua-n oras :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu