Ciao Bella

Aseară la Biserica Neagră am sărbătorit St Martin cu micuţii vorbitori timizi de limba germană: muzică (pre?)medievală, scenetă, copii cu lampioane, părinţi şi bunici grămezi.

Apoi am fost la teatru la Bistro de l'Arte, gen cafe-standup, piesă despre trei femei nostalgice aruncate-n scenă direct din viaţă. Mi-a plăcut veridicitatea tuturor stereotipiilor adunate şi m-am regăsit câte puţin în fiecare dintre ele. Sinteză de etern feminin, determinare şi depresie, nod în gât şi umor de circumstanţă.

Mai multe detalii pe liternet. Recomand, cu şerveţele.