Scriu inconsecvent si incongruent. Cand ma bantuie muza ma
scutur ca de un gand rau pentru ca nu-mi fac bine alunecarile introspective,
nici macar virtuale. M-a lovit melancolia de septembrie si ca atare o sa
rezulte un post prost; superficial, despre mila trecerii timpului.
Nu ma mai simt bine in pielea mea, sunt amortita si captiva rutinei triunghiulare (sau ale poligonului care vom deveni la primavara). Maternitatea se amesteca cu rebeliunea, dragostea cu paranoia si pasiunea cu compasiunea. Semn de desfrunzire prematura. Toma nu sesizeaza nuantele transhumantei de imprumut si nici nu isi pune problema imbatranirii; de altfel nu pare deranjat decat de ghindele cazatoare.
Curand se va schimba din nou ordinea orelor pe ceas iar
peste inca o vreme, catre sfarsitul noptilor pinguine, voi deveni intr-atat de
sferica incat n-o sa-mi mai incap in fire de perfectiune. Diviziune, inmugurire
si infatuare.
Sa fie intr-un ceas bun. Si cu implinire. Cateodata e bine sa nu-ti mai incapi in propria-ti piele - e semn ca te poti privi, mai obiectiv, din afara. :) Imbratisari dintr-un septembrie de primavara.
RăspundețiȘtergere