Paște, primăvară și panică

Sărbătorile noastre au fost tot aiurea - întâi că eram în pribegie, apoi că eram unul hăis-texas altul cea-iowa, apoi că eram însărcinati și cu house-fever, apoi că eram buimaci de înmulțire, nedormiți și năuci și tot așa. Și uite așa au trecut opt sau nouă ani de când sărbătorile noastre sunt, dar nu chiar.

Acum suntem patru, dintre care unul nu mănâncă ouă, lapte si făină că e special - aka alergic la tot felul, unul mănânca doar piureuri, eu aș mânca mai sănătos ca oricând să prind puteri pentru ce e și ce va fi, ceea ce exclude maionezele și sosurile, iar jumatatea sau sfertul (!?) desprins(ă) ușor zilele-astea de mine și de noi, e prea apatic(ă) și mofluz(ă) să comunice vreo poftă. Monosilabic.

Asta cu partea gastro. Cu partea spirit, nu simt nici atât. Nici boare de înălțare, în-dumnezeire și primenire. Și asta e cu mult mai grav, dar voi căuta înăuntru și poate voi face să vie ceva înger și pe-aici.

Așa încât și aceste sărbători vor fi fără vlagă, cu cearcăne și nod în gât. Cum nu e bine. Și nici nu mai vreau să cercetez de ce nu e bine;  poate că nu trebuie să fie bine, și nu trebuie să mai trag pătura mai la soare. Nici să scot umbrela. Timpul le încurcă și rezolvă pe toate.

În altă dezordine de idei, la fel de emo, dar funny nonetheless, lui Toma i-a trebuit o ambulanță să salveze oameni.
- Ce oameni?
- Omul "murit".