Bilant mioritic (de ce n-as fi plecat intai)

Niciodata, nicaieri nu am vazut capite mai suie si mai anapoda ca in Magura. Magura, satul de sub Crai, cu drum desfundat, serpuind natang printre case vechi si noi, o alandala stilistica intre ATV-uri si oi.

Mai sunt nebunii orasului, fiecare cu povestea si pitorescul lui, fixati in timp ca insectele-n bold. Si cunoscutii necunoscuti, cu care daca ai trece pragul inclinarii capului, ai ruina compendii imaginative. Si floraresele, branzoaicele (care vand telemeaua proaspata de mai :), soferii de autobuz, postasul... O distributie destul de vasta, cu figuratie aleasa :)

Si apoi mai e si ploaia, dreapta si grea sau perdea de ceata fluida, oblica-ncat sa ti se bage sub umbrela, mirosind a asfalt inmuiat de soare si a pamant reavan si a frunza de trei generatii de paltin macinate.

De munti n-o sa zic decat ca-s amprente mentale!