Mama, cancer, haos

De cateva saptamani umblam prin spitale, policlinici, cabinete. A fost operata acum zece zile in zona cervicala. Operatia a durat noua ore si in urma ei o vertebra, muschi, terminatii nervoase si o mica parte din faringe au fost indepartate. Au urmate zilele grele de refacere, cu perfuzii de hidratare si tub naso-gastric pentru hrana. Acum e acasa, e bine si vorbim mult. E speriata, fragila, duioasa si inca neputincioasa. O tin in brate si simt disperarea. A ei si a mea amestecate. E si speranta si recunostinta si dragoste peste frica si frustrare, un ghemotoc coplesitor de sentimente primare.


Astazi ne-am intalnit cu medicul oncolog care a confirmat diagnosticul greu de pronuntat, asimilat si acceptat: metastaza hepatica situata cervical. Cum ar veni, cancerul de acum 5 ani din ficat s-a metamorfozat anul asta in vertebra. Si greul nu s-a sfarsit, caci tocmai am inceput alt set de investigatii, analize, rmn-uri, dupa care ne reintalnim sa gasim otrava personalizata pentru tratament. Speram sa aiba macar ragazul de a se intrema complet dupa operatie.

Am cateva caramizi pe piept. Stiu ca moartea face parte din viata, ca greutatile ne fac puternici si intelepti si ne ajuta sa apreciem lucrurile bune, gratis si simple dar mi-e amarnic de greu sa diger realitatile explicite.

Nu stiu cum, dar o sa fie bine!

Later edit: mi-a spus ca ii e frica de chimio si nu crede ca va accepta tratamentul.