Astăzi am fost la Honterus Fest. Lume multă, soare aprig, priviri iscoditoare. Da, eu sunt și îmi pasă prea puțin ce crezi tu! Fanfară, fotbal, cercuri, saci, sași. Un sentiment solid de comunitate alterată. Am scurtat drumul prin pădure și a fost excesiv de frumos, de cald și de umed. Ne-am conectat.
Astăzi o fată cu inimă uriașă a câștigat un trofeu mare pentru care a muncit și în care a crezut zi și noapte. A râs și a plâns și mulți au făcut la fel deodată. Ne-am conectat la iubire.
Astăzi un protest prostesc și aiuritor, cu mize mari și uri strâmbe, a încercat și poate a reușit să legitimizeze minciuna și corupția. Ne-am conectat la frică și întuneric.
În câteva ore am trăit o prăpastie imensă între bucurie și mizerie. Dar toate astea nu înseamnă nimic în vârtejul galaxiilor.
Fără nici o legatură cu izbânzile efemere ale pământenilor de mai sus, mi-am amintit de o profesoară zăludă. Era directorul școlii, o femeie feroce, măruntă. Mi-au rămas de la ea fizica de gimnaziu și două povești, una despre un măr și alta despre o prăjitură.
Spunea că nimeni nu lovește niciodată un măr găunos, nimeni nu își pierde vremea cu fructe stricate și faptul de a fi contestat atestă valoarea. Sigur avea dreptate în 1986.
Pentru a-și educa voința a scris articole și rezolvat probleme de fizică cu prăjitura preferată în dreapta ei până când dulcele a mucegăit, a putrezit și i-a murit alături. A salivat și rezistat tentației, a asistat nemișcată la degradarea obiectului poftei ei. O frumoasă poveste despre amor muribund.
Astăzi sunt fericită pentru că am învățat să mă bucur de întâlnirea cu oameni care mă rănesc pentru că îi las. Sunt fericită cu imperfecțiunile și ciudățeniile mele. Sunt fericită că am învățat să fiu blândă cu mine, să îmi îngădui incongruențe și capricii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu