Astăzi mi-a fost dificil să alerg. Mi-a fost prea cald, prea mult plumb în picioare, prea umed afară și prea uscat în plămâni. Repet săptămâna a zecea pentru a treia oară și nu reușesc să duc aproape nici unul din cele patru antrenamentele la bun sfârșit. Poate 150km luna trecută a fost prea mult.
Ieri seară am văzut Charleston. Am ajuns cu o oră mai devreme. Ploua în rafale calde ca ploaia dușului din mansardă unde lumina coboară prin ferestrele oblice și apa se transformă în cristale swaroski și curcubee mici. Am avut timp de cină și de vin sub umbrelă.
Apoi am respirat un film-poezie cu imagini frumoase și muzică bună, cu simboluri și o tristețe absurdă pe care o înțeleg, o poveste eminamente masculină, o reconciliere între violență și sensibilitate, fuga de și alergarea către, singurătatea contextuală și cea cultivată.
La sfârșit Andrei Crețulescu, regizorul, ne-a scos din potențialul haos post scriptum. Ne-a povestit despre repere, subliminal și femeia care l-a părăsit din dragoste pentru un alt bărbat și s-a întors din iubire pentru tatăl său. Charleston este povestea mamei lui, Ioana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu