Antitimp II

Spațiul dintre noi era viu,
un vortex fierbinte
de care nu puteai să te apropii
și nu puteam să mă desprind

Afară ploua cu flori de bumbac
vântul tăia cerul în fâșii subțiri
ca niște gene prelungi
care mi se lipeau de pleoape

Când m-ai sărutat pe frunte
mi-am strâns respirația aproape de inimă
iartă-mă-îmi-pare-rău-te-iubesc-îți-mulțumesc
repetam necontenit în șoaptă

până când am căzut într-o mare,
de indiferență și mirare
Într-un plâns și orb și mut în care
am vândut realitatea, căutând adevărul