Acum câteva zile s-au împlinit unsprezece ani de când am dat America, cu green card-ul și green-bancnotele ei cu tot, pe România. Am pariat atunci pe dezvoltare, pe integrarea Daciei în Europa, măcar la nivel instituțional, pe prieteni și familie, pe munții dimprejurul casei, pe limba română cu toate nuanțele și adâncimile ei.
America a fost bună cu mine, cu noi. M-a învățat să mă descrunt și să zâmbesc. Să iau lucrurile mai ușor, mai blând. Să conduc și să nu mai fumez. Deși aveam deja 30 de ani când ne-am întâlnit, în ea am găsit resurse pentru lucruri care mi se păreau inaccesibile în țara mea: prima mașină (și a doua, a treia, ba chiar și a patra, de care m-am despărțit curând) și prima casă.
Am înțeles că, de pe celalalt mal al Atlanticului, lucrurile nu se văd tocmai clar și mă înșelasem în privința limbajului, a violenței, a farmecului sau opulenței. Am găsit o lume pașnică, cumsecade, așezată, cu multe facilități reale pentru a-ți crea și a-ți trăi propria poveste.
În șapte ani, am crescut de la minus stimă de sine la încrederea că dacă lucrez constant la visul meu, chiar o să îmi iasă și de la nimic nu merge, la totul e posibil. Am plecat o studentă rebelă și confuză și m-am întors o femeie întreagă, cu doi copii și un container de speranțe.
Cu toate că n-am îmbrățișat deplin modul de viață american, adică n-am aprofundat suficient fotbalul american, burgerii și n-am depășit limita nici unui card de credit, cît timp am trăit acolo nu m-am simțit niciodată judecată sau discriminată. Dimpotrivă, toți cei care m-au putut ajuta la un moment dat, au făcut-o, fără ostentație sau condescendență. Recent am cerut două scrisori de recomandare, una din mediul academic și una din mediul profesional, și am primit imediat, nu doar texte ample, compuse cu atenție și sens (în care m-am regăsit mai bună decât aș fi îndrăznit să mă descriu), ci și încurajări sincere legate de intențiile mele.
Cred astăzi că anii petrecuți în America au fost dintre cei mai prolifici și reparatori, formatori și hrănitori. Curajul și determinarea construite acolo, îmi permit încă să mă răzgândesc și să încep proiecte aliniate valorilor mele, ori de câte ori simt să fac asta.
La mulți ani, America! Să rămâi încăpățânată în privința democrației și a libertății de expresie. Încăpățânată în a apăra dreptul fiecăruia de a decide pentru el ce înseamnă o viață fericită și de a fi liber să își urmeze visul. Liber să eșueze și să încerce din nou. Pentru că eșecul este ceva din care să înveți, nu de care să te temi.
Îți mulțumesc că ne-ai ținut o vreme în inima ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu