În curând se încheie și formarea mea ca psihoterapeut, iar ultimul modul este în mod ironic despre atașament: o ocazie perfectă pentru a evalua atașamentul meu față de procesul de vindecare, față de cei pe care i-am descoperit cu fiecare cadru de lucru, cu fiecare dezvăluire și fiecare atingere adusă sufletului (psyche).
Atașamentul creează așteptări, așteptările creează dezamăgiri, dezamăgirile creează suferință - de aceea toate credințele care aspiră la înlăturarea suferinței, propun renunțarea la atașamente. Însă avem nevoie de relații pentru supraviețuire, suntem răniți în relații și ne vindecăm în relații.
Am aflat în ultimii zece ani de când deschid tot felul de uși din fortăreața care sunt, că ducem cu toții aceleași rușini, frici, vinovății și furii, și că, cel mai adesea fără să știm, cărăm un bagaj colectiv al rănilor nevăzute și nepovestite. Forța pe care ți-o dă această oglindă multidimensională este profund vindecătoare, ca și când te-ai vedea dintr-o dată recompus, complet, radiind imperfect de după toate măștile colecționate în viața de adult.
Dacă din punct de vedere genetic avem informație comună în proporție de 99.9%, devine plauzibil că ceea ce simțim, percepem și trăim în experiența umană se suprapune într-o bună măsură.
Atașamentul este emoție, conexiune, vulnerabilitate, vulnerabilizare, legătură, autenticitate, co-reglare, oglindire și adaptare. Tipul de atașament sau calitatea relației primordiale, se reflectă în tipul și calitatea relațiilor din viața de adult. Atașamentul sănătos presupune conectare și siguranță, care sunt opusul fricii și anxietății. Pentru ca atașamentul să fie securizant, este necesar ca cel de la celalalt capăt al relației să fie disponibil, accesibil și responsiv, adică să fie prezent în integritatea și integralitatea sa, în relație.
Din păcate, la granița dintre societate și instinct s-au inserat teorii și solicitări care fac ca relațiile moderne să se fi îndepărtat de nevoia profund umană de iubire, acceptare și conectare. Atașamentul nesigur, izvorât din neîmplinirea acestor nevoi în prima copilărie, poate fi evitant (the silent treatment - nu mi-ai îndeplinit nevoia, te pedepsesc și te evit), anxios (clingy, needy, dependent - nu mi-ai îndeplinit nevoia, mă agăț de tine) sau dezorganizat (ambivalent, fără strategie de adaptare).
Vestea bună este că dacă avem grijă de noi, ne asigurăm și întreținem igiena emoțională și cultivăm relații sănătoase și conștiente, putem transforma un atașament nesigur din copilărie într-unul securizant în viața de adult. Sunt recunoscătoare pentru cadrul reparator de astăzi și pentru toate relațiile autentice din viața mea. Viața mi se pare o călătorie încântătoare, în care pot coborâ în cea mai înspăimântătoare noapte a sufletului ca apoi să pot urca în cel mai înalt punct al ființei mele.
There isn't time, so brief is life, for bickerings, apologies, heartburnings, callings to account. There is only time for loving, and but an instant, so to speak, for that. - Mark Twain
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu