Ken Wilber este cunoscut ca unul dintre fondatorii „psihologiei integrale”, o încercare de a formula o teorie a psihicului care încorporează idei atât din psihologie, cât și din spiritualitate. Cel mai cunoscut model de dezvoltare umană al lui Wilber, este „spectrul conștiinței”, bazat pe trei niveluri de existență: pre-personală, personală și transpersonală. Etapa pre-personală este de obicei explicată de gânditorii tradiționali de dezvoltare precum Piaget, Freud, Erikson și Kohlberg. Etapa personală este în general descrisă de psihologii ego-ului, cum ar fi Jane Loevinger, precum și de psihologi umaniști, precum Abraham Maslow. Etapa transpersonală este examinată în general de tradițiile mistice orientale, cum ar fi budismul și hinduismul.
Wilber vine cu mai multe detalii în specificarea etapelor din cadrul acestor trei categorii largi de dezvoltare:Matricea nediferențiată sau primară: În această etapă, sufletul sau ființa există într-o stare inconștientă. Acest lucru este cel mai bine reprezentat de relația primară a sugarului cu mama reală sau cu mama arhetip, relație despre care a vorbit și gânditorul jungian Erich Neumann. Aici copilul nu are o identitate separată, ci există într-o stare htonică de unitate cu inconștientul colectiv.
Senzorial-fizic: Aici copilul mic începe să-și dezvolte o identitate în ceea ce privește simțirea lumii din jurul său și implicarea fizică cu ea. O componentă a gândirii care a articulat acest nivel de ființare este psihologia cognitivă a lui Jean Piaget, care a vorbit despre copilul care trece printr-o etapă senzorio-motorie a gândirii în care explorează lumea în mod direct și elaborează structuri cvasi-mentale pe baza acelei activități.
Fantasmic-Emoțional: Acest aspect al dezvoltării pre-personale reprezintă apariția unei vieți imaginare și emoționale la copilul mic. Psihanaliza a făcut, probabil, cea mai bună treabă de a delimita acest aspect al dezvoltării pre-personale, în special prin intermediul etapelor psihosexuale ale lui Sigmund Freud (stadiile oral, anal și genital ale copiilor mici).
Minte reprezentativă (Rep-Mind): Aici vedem începuturile formării structurilor mentale în minte, care sunt încă ilogice în comparație cu gândirea convențională. Această etapă este cel mai bine descrisă de Jean Piaget ca fiind etapa „pre-operațională” a gândirii, când copilul folosește gândirea magică, animismul, participarea și alte scheme de bază pentru a da sens lumii. Aceasta este ultima etapă a categoriei de dezvoltare pre-personală a lui Wilber.
Minte regulă-rol: Această etapă corespunde cel mai îndeaproape categoriei de gândire operațională concretă a lui Jean Piaget, în care copilul începe să folosească structuri mentale consistente din punct de vedere logic în organizarea vederii sale asupra lumii. De exemplu, un copil va înțelege acum concepte precum corespondența unu-la-unu, reversibilitatea și categorizarea în contemplarea unui set de obiecte. De asemenea, copilul interiorizează regulile societății în care trăiește și lucrează pentru a-și asuma un rol social adecvat în cadrul culturii sale.
Formal-reflexiv: Această etapă se apropie cel mai mult de stadiul gândirii operaționale formale a lui Jean Piaget, care începe la sfârșitul copilăriei - începutul adolescenței. Aici adolescentul este capabil să lase obiecte concrete în urmă și să gândească pur teoretic (de exemplu, poate rezolva ecuații algebrice). Adolescentul este capabil să gândească reflexiv (cu alte cuvinte, se poate vedea gândind) și, astfel, este capabil de un mod pluralist și critic de a trata problemele și subiectele vieții.
Centaur (Viziune-Logic): Aici sufletul sau sinele începe să transcende mintea-ego verbală și să integreze toate aspectele etapelor anterioare, nu numai stările Eului verbale, cognitive și emoționale, ci și „umbra” derivată din jungian (sau aspectele complementare ale proceselor inconștiente). Această etapă este caracterizată de autonomie, integrare, autenticitate și/sau autoactualizare și este etapa finală aparținând categoriei Personale din teoria lui Wilber. De aici începe tărâmul transpersonal.
Psihic: Aici individul începe să transceadă stările egoice ale nivelurilor anterioare. Această etapă aduce cu sine posibilitatea unor experiențe psihice cum ar fi clarviziunea, precogniția și alte fenomene parapsihologice, precum și stări transcendentelegate de identitatea de gen (de exemplu, androginia), înțelegerea ecologică (de exemplu, șamanismul), identificarea cu sufletul lumii (de ex. Gaia) și alte moduri holistice de a gândi, a vedea și a fi.
Subtil: Wilber definește această etapă astfel: „vezi ceva dincolo de natură, dincolo de existențial, dincolo de psihic, chiar dincolo de identitatea cosmică. Începeți să vedeți dimensiunea ascunsă sau ezoterică, dimensiunea din afara cosmosului obișnuit, dimensiunea care transcende natura. Vedeți Lumina și uneori această Lumină strălucește literalmente ca lumina a o mie de sori.” (dintr-un interviu publicat în Quest Magazine, 1994 Spring , pp. 43-46).
Cauzală: Wilber descrie această etapă în felul acesta: „Aceasta este transcendența totală și eliberarea în conștiința fără formă, strălucirea fără limite. Nu există aici nici eu, nici Dumnezeu, nici Dumnezeu-final, nici subiecte și nimic altceva în afară de conștiința ca atare” (din cartea sa The Atman Project, p. 84).
Non-Dual: Wilber explică această etapă după cum urmează: „Întregul proces al lumii ia naștere, moment în moment, ca propria Ființă, în afara căreia și înainte de care, nimic nu există. Acea Ființă este total dincolo și înainte de orice apare, și totuși nicio parte din acea Ființă nu este alta decât ceea ce apare.” (Proiectul Atman, p. 86).
Modelul lui Wilber este ca o structură Lego. El începe prin a construi un tren de blocuri bazat pe gânditori occidentali tradiționali precum Piaget, Freud și Erikson. Apoi, el adaugă pe această structură un șir de blocuri legate de psihologi umaniști precum Maslow, Rogers și Rollo May. În cele din urmă, el adaugă acestei structuri tradițiile misticismului oriental, inclusiv descrieri ale chakrelor superioare, stărilor superioare ale ființei și experiențelor transcendente. Se poate aprecia această teorie ca un triumf al gândirii integrale sau poate fi criticată ca fiind doar un conglomerat de viziuni disparate asupra lumii. Cu toate acestea, este un model îndrăzneț de a privi dezvoltarea umană și, ca toate teoriile bune, provoacă mintea să pună o mulțime de întrebări și să vadă coerență acolo unde înainte era doar haos.
Traducere după un articol din American Institute for Human development and Learning.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu