Aud cum taci zgomotos,
nebunesc,
cu capul lăsat pe spate
ca un lup hipnotizat de lună
O să fie bine. O să fie frumos, liniște și rotund. Din ce suntem făcuți? Din oase și carne, motoare și mecanisme aproximative, din stări de frig, de cald, de extaz sau disperare, din apatii, doruri sau iubire? Între lumea mea și realitatea celorlați, am făcut să crească o prăpastie peste care nu voi construi nimic.
The pain we feel is not real. It is made of thought particles organized in a way that scratches our bones and skin and eventually eats our souls. This evening I had an enlightening conversation with my 13 y.o. son about time-space, randomness, must and wish, what is truth and what is negotiable, our hypersensitive nature, love and death, and the importance of being aware of it all, especially in discomfort.
Nopțile sufocante de iulie au trecut atât de repede încât nu am avut răgaz să le transcriu. Vara care a început în ianuarie și a cărei nesfârșire o intuiesc în disperarea cu care aleg să trăiesc, aleargă ca un animal printr-o pădure care crește odată cu urmele-i lăsate în aerul dens al imposibilului.