Mai ştiu şi azi rugăciunea ei de copil şi o mai zic seara în gând câteodată când n-am nevoie să compun vreo cerere personalizată pentru prunci sănătoşi sau minte liniştită. Nu cer niciodată lucruri complicate: am evoluat de la "să nu fie cutremur" (pe când locuiam într-un bloc turn de la marginea unei falii) la "să fiu în continuare sănătoasă şi fericită". Întotdeauna mulţumesc cu drag înainte - pentru zilele bine încheiate şi oamenii frumoşi, pentru alegerile bune şi perspectivele nelimitate. E un exerciţiu de resetare a firescului după o zi în care lucrurile ar fi putut să o ia razna precum bagajele din compartimentul suspendat al unui avion aflat în furtună.
Nu cred într-un Dumnezeu pedepsitor, nici într-unul căruia îi plac cântecele de slavă şi turlele aurite. Nu cred într-un Dumnezeu misogin, în care femeile plătesc păcatul originar cu durerile facerii şi n-au voie să intre în biserică decât dacă sunt curate (adică nu sângerează de la brâu in jos). Nu cred într-un Dumnezeu religios, după care două treimi din oameni nu se pot mântui, nefiind creştini; după fiecare religie, o altă majoritate e lăsată în afara iubirii
Dumnezeul meu nu se ocupă de mărunţişuri şi tehnicalităţi ("dacă dă Dumnezeu şi vin ăştia de la cablu azi"), nu e asigurarea de la casă sau maşină ("Doamne apară şi păzeşte"), nu face minuni, nu răzbună, nu pretinde şi nu judecă.
Dumnezeul meu e punctul fix unde trimit şi păstrez recunoştinţa perpetuă pentru dimineţile din toate zilele, locul în care îmi cultiv tenace visele şi în care găsesc de fiecare dată un morman de iubire, iertare, blândeţe, împăcare şi înţelepciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu