Sunt fiica unui tată-care-nu-prea-a-fost și a unei mame-care-nu-mai-este, mama unui preadolescent solar și a unui adolescent care îmi seamănă (ce binecuvântare provocatoare!), iubita soțului meu, mai inteligent și mai armonios emoțional decât mine, director de servicii profesionale într-un grup de firme cu profil tehnic și strategii fluide (pe măsura haosului global, dar mai ales a culturii sale organizaționale), sunt studentă în ultimul an și psihoterapeut integrativ în formare.
Cel mai grozav lucru din lume este să știi să-ți aparții.
Deși etichetele de mai sus mă fac vizibilă și relevantă pentru cei din jur, eu cred despre mine că sunt doar liniștea dintre gânduri, spațiul dintre roluri și energia care leagă tot ceea ce simt, spun și fac. Sunt conștiința din spatele a ceea ce se vede.
Durererea e inevitabilă. Suferința e opțională.
Acum aproape un an, am avut o hernie de disc și nu am dormit câteva săptămâni. Eram pregătită atunci să renunț la toate bagajele pe care le duceam după mine în ciuda inutilității și a greutății lor.
Oriunde te duci, tot peste tine dai.
Din fericire am înțeles la timp că, deși eram pregătită să renunț la tot, aș fi recreat contextul din nou, pentru că nu realitatea era dureroasă, ci felul în care am ales eu să o trăiesc.
Scopul este progresul, nu perfecțiunea.
Am abandonat vocea autocritică și am ales să fac lucrurile cu bucurie, fără presiune și competiție, să le fac cu atitudinea unei pisici care contemplă peisajul de pe pervaz, își curăță puii, se întinde, toarce și doarme cu coada împletită cu a motanului ei.
Am un an complicat înainte, într-un context planetar bizar, și fac tot ce am învățat și îmi dictează intuiția pentru a crea și susține o viață blândă și frumoasă, al cărei firesc să îmi țină încrederea și pasiunea vii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu