Am împachetat tot ce iubesc în trei valize și un rucsac. Ceea ce rămâne e dispensabil. Eliberator și nostalgic, cu fiecare alegere renunț la balastul care mă ține pe loc. La sfârșit adun lumina mierie, verdele vertical, acoperișurile roșietice, toată inima liniștii din grădina și casa-cu-o-sută-de-geamuri și le înghesui printre cărți și eșarfe.
Sunt un ghem de emoții, majoritatea luminoase, dar simt și teamă și responsabilitate pentru cei pe care îi mut în visul meu, care încă nu e și visul lor. Sunt patru ani de când știu că plec, câteva luni de când știu unde. Mă dezancorez blând, cu gândul la destinație, la aventură. Orice e posibil, am înainte pagini albe din nou. Sunt fericită că pot să fac asta, iubesc disconfortul constructiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu