O văd plină, galbenă, rotofeie, cu munţii mijiţi peste ochi, cu nas, gură şi sprâncene. O văd în capul meu, plin de becuri aprinse şi semne indicatoare şi unghere întunecate înspre care nu mă încumet încă să îndrept lanterna, în vreme ce afară ninge fără grabă din nori roz-alburii. Confetti-time.
Psihologie, psihoterapie și alte povestiri
Se afișează postările cu eticheta supermoon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta supermoon. Afișați toate postările
duminică, 13 noiembrie 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept...
